Pilda / Invatatura Zilei

Dreapta socoteala
Parintele Sofian Boghiu

Sfântul Siluan Athonitul ne îndeamna sa ne apropiem de aceasta idee a Sfintilor Parinti, care se gaseste si în Filocalie: aceea a dreptei socoteli. Dreapta socoteala sau echilibrul în viata noastra înseamna a merge pe o cale dumnezeiasca, pe calea de mijloc. Acest echilibru al vietii sa-l avem totdeauna în fata noastra. Pentru ca se întâmpla sa fie abateri la stânga sau la dreapta. Cineva care este evlavios si doreste sa faca voia lui Dumnezeu si sa plineasca poruncile se angajeaza în post, în rugaciune, în milostenie, în asprimea vietii si este foarte bine. Dar sa mearga pe o cale echilibrata.

Pentru ca sunt unii care postesc, postesc foarte aspru, chiar post negru; si el lucreaza într-un mediu toxic si manânca, de pilda, fara ulei, acuma în Postul Mare. Masina aceasta omeneasca are însa nevoie de material pentru întretinerea ei. Daca asuprim trupul prea tare, ne îmbolnavim, cerem ajutorul doctorului si el ne da regim de spital. Din cauza unei asemenea boli pe care o are un postitor exagerat, el trebuie sa manânce mâncaruri în afara postului, mâncaruri de carne si celelalte. Asta fiindca, în loc sa posteasca doua zile pe saptamâna, miercurea si vinerea post mai aspru si în celalalt timp al saptamânii sa posteasca normal, cumpatat, el a exagerat. Si atunci în loc sa tina asa întregul post, manânca de dulce în Vinerea Mare.

Aceasta reprezinta nedreapta socoteala, întelegerea strâmba a acestei vieti duhovnicesti. Sau în ceea ce priveste rugaciunea. Sunt persoane care se roaga foarte mult. Nu stiu câte acatiste de-a lungul unei zile, însa uneori uita si ce acatist au citit. Si spune ''Tatal nostru'' si, la un moment dat, îl mai spune înca o data. Uita ca l-a spus. Asa de risipita este mintea lui. Aceasta nu mai este dreapta socoteala. Dreapta socoteala este acest echilibru, aceasta observare permanenta a sufletului nostru; înseamna a ne stapâni, a avea în mâna toata fiinta noastra. Când ratacim, cautam îndata sa ne întoarcem pe calea cea buna. Aceasta ar fi dreapta socoteala la care ne îndeamna Sfintii Parinti. Acestia spuneau dupa cum practicau si ei în viata lor particulara.

Sfântul Antonie, care era un maestru duhovnicesc, spunea: Fratilor, am cunoscut mari postitori care, neavând cunostinta de pilde duhovnicesti, au postit pâna când n-au mai putut sa traiasca din cauza îmbolnavirii. Am vazut rugatori cu minte risipita, care n-au avut nici un folos din rugaciunile lor. Am vazut oameni milostivi, care si-au risipit toata averea lor dându-o la saraci si mai pe urma s-au mândrit si-au pierdut tot. Si tot el adauga ca cea mai mare virtute este dreapta socoteala, echilibrul în viata noastra, în fiecare zi din viata noastra. Sa dam tuturor ceea ce li se cuvine si, în primul rând, noua, acestui om launtric, care are nevoie si el de hrana si hrana noastra, asa cum spune Mântuitorul, nu este numai pâinea, ci este cuvântul lui Dumnezeu. Adica un om are nevoie si de pâinea aceasta pentru viata lui fizica, dar are nevoie si de pâinea cea spre fiinta, pe care o cerem în ''Tatal nostru'' ca sa putem continua o viata cumpatata, în vederea mântuirii.

Parintele Sofian Boghiu
Fragment din Conferinta tinuta in Aula Universitatii din Bucuresti, 25 martie 1991


 *  *  *

Dreapta socoteala
Parintele Ilie Cleopa

Zis-a un batrân ca toate cele peste masura sunt de la draci." (Pateric, cap. 25, „Despre socotinta", p. 158)

Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,
La începutul acestei carti mi s-a parut de folos a vorbi despre darul deosebirii, adica despre dreapta socoteala, care este podoaba faptelor bune, dupa cel ce a zis ca „pe tot lucrul îl împodobeste masura.
Caci fara de masura, si cele ce se socotesc a fi bune, întru vatamare se muta"1. Si chiar daca eu, lenesul si neiscusitul intru toate cele bune, nici cu vârful degetului nu m-am atins, prin lucrare, de aceasta mare bunatate a dreptei socoteli, totusi m-am gândit ca uneori si un orb poate fi de folos, atunci când va tine în mâna sa o lumina aprinsa pentru cei ce vad. Cu aceasta nadejde mângâindu-ma, am vrut sa slujesc celor ce calatoresc pe aceasta carare spre cer si prin ale caror sfinte rugaciuni nadajduiesc si eu, nevrednicul, sa fiu miluit de Mântuitorul nostru în ziua cea mare a Judecatii de Apoi. Scopul pentru care am vrut sa amintesc monahilor si crestinilor despre dreapta socoteala, a fost acela de a le face cunoscuta de la început aceasta împarateasa a faptelor bune, pentru a nu uita de aceasta sare care îndulceste jertfa ostenelilor lor, facându-le a fi bineprimite si placute lui Dumnezeu. Caci fara de aceasta sare duhovniceasca, dupa cum spuneam mai sus, toate cele bune se strica si întru vatamare se muta.

Dumnezeiasca Scriptura si Sfintii Parinti numesc dreapta socoteala „soare"2. In alt loc, Sfânta Scriptura o numeste cârma a vietii si sfat, zicând: Cei ce nu au cârmuire cad ca frunzele;

Mântuirea sta întru mult sfat 3; Sfatul bun te va pazi. Sfântul Antonie o arata a fi cea mai mare dintre toate faptele bune si o uraeste „ochi si luminator al sufletului"5. Altii i-au zis „izvorul, radacina, capul si legatura tuturor virtutilor". Sfântul Petru Damaschin o numeste „Lumina care arata celui ce o are"6. De asemenea, si unii întelepti profani, vorbind despre dreapta socoteala, au spus: „Perfectiunea este masura în toate", adica acea rara stiinta de a acorda fiecarui lucru si. fiecarui act din viata însemnatatea cuvenita - dupa masura valorii lui - si de a nu amesteca lucrurile marunte cu cele de pret. Tot ei au mai numit-o „stiinta desavârsirii".

Prin ce fapte bune ajunge omul sa câstige aceasta împarateasa a virtutilor? Despre acest lucru, Sfintii Parinti ne spun ca „nepatimirea naste dreapta socoteala"7. Acelasi sfânt zice ca „mintea deprinsa cu faptuirea înainteaza în dreapta socoteala"8. Avva Serapion spune ca „darul deosebirii (dreptei socoteli) îl câstiga omul atunci când nu va crede parerii sale, ci va urma în toate învataturii Parintilor celor iscusiti9. Avva Moise spune aproape acelasi lucru ca Awa Serapion despre dreapta socoteala: „Dreapta socoteala nu se câstiga decât prin smerenie, care ne face sa aratam Parintilor nu numai faptele, ci si gândurile noastre si sa nu ne încredem în parerea noastra nicidecum, ci în toate sa urmam povatuirile batrânilor si sa credem ca aceea este bun ce vor socoti ei ca atare. Aceasta nu numai ca face pe monah sa ramâna neabatut de la calea cea dreapta, prin discernamântul adevarat, ci îl si pazeste nevatamat de toate cursele diavolului"10. La fel cu Awa Moise, dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul spune ca „din ascultare se naste smerenia; iar din smerenie, dreapta socoteala"11. Sfântul Isaac Sirul, aratând valoarea dreptei socoteli, zice ca Mântuirea sta întru mult sfat 3; Sfatul bun te va pazi. Sfântul Antonie o arata a fi cea mai mare dintre toate faptele bune si o numeste „ochi si luminator al sufletului"5. Altii i-au zis „izvorul, radacina, capul si legatura tuturor virtutilor". Sfântul Petru Damaschin o numeste „Lumina care arata celui ce o are"6. De asemenea, si unii întelepti profani, vorbind despre dreapta socoteala, au spus: „Perfectiunea este masura în toate", adica acea rara stiinta de a acorda fiecarui lucru si. fiecarui act din viata însemnatatea cuvenita - dupa masura valorii lui - si de a nu amesteca lucrurile marunte cu cele de pret. Tot ei au mai numit-o „stiinta desavârsirii".

Prin ce fapte bune ajunge omul sa câstige aceasta împarateasa a virtutilor? Despre acest lucru, Sfintii Parinti ne spun ca „nepatimirea naste dreapta socoteala"7. Acelasi sfânt zice ca „mintea deprinsa cu faptuirea înainteaza în dreapta socoteala"8. Avva Serapion spune ca „darul deosebirii (dreptei socoteli) îl câstiga omul atunci când nu va crede parerii sale, ci va urma în toate învataturii Parintilor celor iscusiti9. Avva Moise spune aproape acelasi lucru ca Awa Serapion despre dreapta socoteala: „Dreapta socoteala nu se câstiga decât prin smerenie, care ne face sa aratam Parintilor nu numai faptele, ci si gândurile noastre si sa nu ne încredem în parerea noastra nicidecum, ci în toate sa urmam povatuirile batrânilor si sa credem ca aceea este bun ce vor socoti ei ca atare. Aceasta nu numai ca face pe monah sa ramâna neabatut de la calea cea dreapta, prin discernamântul adevarat, ci îl si pazeste nevatamat de toate cursele diavolului"10. La fel cu Awa Moise, dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul spune ca „din ascultare se naste smerenia; iar din smerenie, dreapta socoteala"11. Sfântul Isaac Sirul, aratând valoarea dreptei socoteli, zice ca „lucrarea cea cu masura, cu osteneala si cu statornicie petrecatoare este cea mai de pret"12.

Parintilor si frati crestini,
Pâna aici am adunat câteva marturii din Sfânta Scriptura si de la Sfintii Parinti despre numirile dreptei socoteli, precum si despre virtutile din care se naste aceasta minunata si cuprinzatoare fapta buna. In continuare vom arata câte ceva despre felul cum trebuie sa se foloseasca cineva de dreapta judecata, în lucrarea tuturor faptelor bune.

Pentru a întelege mai clar cele ce se vor arata, trebuie sa cunoastem ca sufletul are trei parti: partea rationala, partea mânioasa si partea poftitoare. Fiecareia dintre aceste parti îi suntem datori cu dreapta socoteala, ca sa-i putem da lucrarea cuvenita ei. De asemenea, trebuie sa avem grija si de cele necesare trupului nostru. Felul în care trebuie sa chivernisim, cu dreapta socoteala, cele trei parti ale sufletului si trupului nostru ni-l arata dumnezeiescul Parinte Maxim Marturisitorul, zicând: „De vrei sa fii drept, da fiecarei parti din tine, adica sufletului si trupului, cele de care sunt vrednice. Partii rationale a sufletului da-i citiri, vederi duhovnicesti si rugaciuni; iutimii da-i dragoste duhovniceasca ce se opune urii; partii poftitoare da-i cumpatare si înfrânare, iar trupului, hrana si îmbracaminte atât cât îi sunt de trebuinta"13.

Dreapta socoteala în vorbire
De mare grija avem nevoie pentru a întrebuinta în orice loc si timp dreapta socoteala în vorbire, deoarece, dupa marturia Sfintei Scripturi, moarte si viata sunt în mâna limbii, iar cei ce îsi stapânesc limba vor mânca roadele ei14. Sa tinem seama de dreapta socoteala atunci când avem de vorbit mai mult, deoarece din multa vorba nu vom putea scapa de pacat15 si cursa tare sunt omului buzele lui si se prinde cu cuvintele gurii sale 16. Dumnezeiasca Scriptura, aratând marele folos pe care-l dobândeste omul din paza cuvintelor sale, zice: Cel ce îsi pazeste gura sa îsi pazeste sufletul17. Iar dumnezeiescul Apostol Iacov, aratând cât de mare este valoarea dreptei socoteli în cuvânt, zice: De nu greseste cineva în cuvânt, acela este barbat desavârsit, puternic a-si înfrâna si tot trupul18. Sfântul Ioan Scararul, aratând ca de multe ori slava desarta îndeamna pe om la vorba multa, zice: „Multa vorbire este scaun al slavei desarte"19, iar Sfântul Talasie zice: „Când vorbesti, alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei, de al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi"20. Clement Vlemide arata cele cinci feluri de vorbire: numire, când numim pe cineva; întrebare, când întrebam pe cineva; rugare, când rugam pe cineva; hotarâtor, când hotarâm si vorbim în mod sigur si poruncitor, când poruncim în mod autoritar. El zice: „Foloseste în vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotarâtor si poruncitor nu-l folosi"21.

Dreapta socoteala în tacere
Ca si în vorbire, si în tacere ne trebuie dreapta socoteala. Cu toate ca aceasta fapta buna este de mare folos celui ce se nevoieste pentru mântuirea sufletului sau, uneori însa, de nu o vom face cu dreapta socoteala si buna cuviinta, ne poate aduce paguba si pacat. Dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul zice ca „tacerea este ajutatoare în lucrurile cele bune, mai înalta decât toate lucrurile vietii monahale"22; „tacerea este taina a veacului viitor"23. Apoi, aratând si pricinile pentru care cineva tace, zice: „
Pentru trei lucruri tace cineva: pentru slava oamenilor, pentru ferbinteala râvnei faptei celei bune sau pentru ca are convorbire tainica cu Dumnezeu si de aceea mintea lui este atrasa de tacere"24. Apoi, zice: „Nimic nu raceste focul care de la Sfântul Duh se afla întru inima monahului, spre sfintenia sufletului, ca vietuirea împreuna si multa vorbire, în afara de cea cu fiii tainelor lui Dumnezeu, cea spre cresterea cunostintei lui si apropierea de El. Ca o vorbire ca aceasta desteapta sufletul catre viata si dezradacineaza patimile, iar gândurile cele urâte le alina mai mult decât toate faptele cele bune. Sa nu-ti câstigi prieteni, nici împreuna tainuitori, decât numai pe unii ca acestia, pentru ca sa nu se poticneasca sufletul tau si sa te abati din calea Domnului"25. Iar Sfântul Varsanufie zice ca: „Tacerea întru cunostinta (cu dreapta socoteala), este mai înalta decât teologia".

De aceea, fiecare sa-si cerceteze gândurile care îi vin în inima, caci multora dintre ele nu este bine a le da drumul sa iasa din gura. Sfântul Isaac Sirul, aratând ca nu se cade celui nesporit în lucrare sa vorbeasca, zice: „Daca nu ai lucruri, nu vorbi despre fapta buna"26; iar Sfântul Ioan Scararul zice ca „cel ce este prieten al tacerii se apropie de Dumnezeu si, vorbind cu El în taina, se lumineaza de la Dânsul"27. De asemenea, Sfântul Nicodim Aghioritul zice: „Deprinde-te a tacea, chiar acolo unde nu e rau sa vorbesti; numai sa nu fie tacerea ta pricina de vatamare duhovniceasca, tie si celorlalti"28. O cumpana foarte folositoare între vorbire si tacerea cea cu dreapta socoteala ne-o arata dumnezeiescul Parinte Pimen cel Mare, Egipteanul, zicând: „Cel ce vorbeste pentru Dumnezeu bine face; iar cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea"29

Dreapta socoteala la înfrânarea de bucate, de bautura si de somn
Sa însemnam putine cuvinte si despre înfrânare, caci si ea, de nu va fi condusa de dreapta socoteala, ne va aduce mai mare paguba decât folos, si primejdie nu mica pentru mântuirea sufletului nostru. Zic Sfântul Vasile si alti Sfinti Parinti: „Câta deosebire are arama de fier si fierul de vreascuri, atâta deosebire se afla între alcatuirea unui trup si a altuia"30; Atunci oricine poate întelege ca nu se potriveste înfrânarea de la mâncare, bautura si somn la toti, deopotriva; ci, dupa starea si puterea fiecaruia în parte. Acest lucru îl arata tot Sfântul Vasile cel Mare, zicând: „Infrânarea trebuie sa se masoare pentru fiecare, potrivit cu puterile trupului sau"31. Apoi adauga: „
Fiecarui monah sa-i hotarasca duhovnicul lui masura la hrana, la bautura si la somn si numai duhovnicul poate dezlega sa manânce sau sa doarma monahul mai mult sau mai putin" 32.

Noi trebuie sa avem dreapta socoteala nu numai în gândire, vorbire, tacere, mâncare, bautura si somn, ci si în toate ostenelile trupesti (metaniile, privegherea, greutatea ascultarilor s.a.). De aceea, dumnezeiestii Parinti ne sfatuiesc a ne sili în toate sa câstigam dreapta socoteala, zicând: „Suntem datori deci sa dobândim cu toata puterea si cu toata sârguinta darul deosebirii, care ne va putea pazi nevatamati de întinderea peste masura spre amândoua partile. Caci despre amândoua zic Parintii ca sunt la fel de vatamatoare, atât întinderea peste masura a postului, cât si saturarea pântecelui; atât privegherea peste masura, cât si saturarea de somn si, la fel, toate trecerile peste masura. Am cunoscut pe unii care n-au fost biruiti de îmbuibarea pântecelui, dar au fost doborâti de postul peste masura si s-au rostogolit spre aceeasi patima a îmbuibarii pântecelui, din slabirea ce le-a venit în urma postirii fara masura. Imi aduc aminte ca si eu am patimit una ca aceasta. Asa de mult ma înfrânam, încât uitam de trebuinta hranei pâna si doua, si trei zile si nicidecum n-as fi dorit hrana de nu m-ar fi îndemnat altii sa manânc. Si iarasi, din uneltirea diavolului, asa fugise somnul de la mine, încât, foarte multe nopti de-a rândul, ramâneam nedormit si rugam pe Dumnezeu sa-mi faca parte si mie de putin somn. Mai greu m-am primejduit din pricina nemâncarii si a privegherii peste masura, decât din pricina îmbuibarii pântecelui si a somnului mult"33. Alt sfânt zice: „Precum trupul îngreuiat de multimea mâncarurilor face mintea molatica si greoaie, tot asa, când a slabit de prea multa înfrânare, face partea contemplativa a sufletului posomorâta si neiubitoare de cunostinta. Deci, mâncarurile trebuie sa se potriveasca cu starea trupului"34. Iar Sfântul Isaac zice: „Când vei sili trupul cel neputincios spre lucruri mai multe decât puterea lui, vei pune întunecare peste întunecare în sufletul tau si vei aduce, mai degraba, tulburare asupra lui"35.

Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,
Dupa cum vedem din marturiile de mai sus, ale Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti, mare nevoie avem, noi, monahii si toti crestinii,
de a afla calea de mijloc care duce pe om la mântuirea sufletului sau. Sa ne rugam Prea Bunului si Prea Induratului nostru Mântuitor si Preasfintei Sale Maici, ocrotitoarea si mijlocitoarea noastra catre El, sa ne ajute si noua, celor neputinciosi si nevrednici, sa dobândim - macar cât de putin - darul deosebirii (dreptei socoteli), spre a nu ne abate, nici spre dreapta, nici spre stânga, în toate faptele noastre trupesti si sufletesti. De aceea, în toata vremea ne trebuie mare grija si atentie. Acest lucru îl adevereste dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul, zicând: „La tot pasul pe care-l faci, cerceteaza-te de umbli în calea cea dreapta, sau te-ai abatut pe vreo carare gresita"36. Inchei smeritul meu cuvânt despre dreapta socoteala si va rog sa ma pomeniti în rugaciuni, ca mila Domnului sa-mi ajute si mie sa pun început bun. AMIN!

Parintele Cleopa Ilie

Urcus spre Inviere, Editura Doxologia